Cum e sa ai atatia oameni in jurul tau si, totusi, sa te
simti atat de singur?
Sa stii ca, la final de zi, te intorci pe acelasi scaun pe
care stai chircit si iti fumezi zilele, in acelasi pat, in acelasi loc, in
aceeasi lipsa de companie, parca de fiecare data mai singur decat ai fost ieri?
Alergam intr-o rutina proprie, ne rezolvam problemele cotidiene,
toate sau macar o parte din ele si, o data cu lasarea noptii, ne lasam macinati
de lipsuri.
Atunci, la ora 1 noaptea, cand lipsa de somn isi spune
cuvantul, ne dam seama ca am inceput sa trecem din ce in ce mai repede prin
timp si fara sa ne dam seama.
“ Acasa “ nu mai exista de ceva vreme buna…acolo, treptat,
au disparut oamenii, s-au schimbat locurile si parca fiecare reintoarcere iti
sapa sufletul din ce in ce mai tare. “ Acasa “ te intorci pentru oamenii pe
care ii iubesti, pentru peretii pe care ti-ai asternut copilaria, pentru orasul
prin care ti-ai tocit incaltamintea...parca nu te mai doare atat de tare cand
pleci, asa cum te durea inainte.
Te intorci “ aici “. Parca aterizezi pe aeroport in plina
furtuna si nu stii din ce parte o sa te loveasca mai intai. Cu pasi marunti iti
dai seama ca nu e o alegere in a sta in picioare…intervine necesitatea,
disperarea de a face fata, de a te ridica la anumite asteptari, de a te
amesteca printre ceilalti si, intr-o lume in care se incearca uniformizarea
noastra continua, sa reusesti in a fi tu insuti e cea mai mare provocare si cea
mai mare reusita sau cel mai mare esec. Parca incepe sa-ti fie dor de “ acasa “.
Urmeaza sa mergi “ undeva “..habar nu ai unde..e ca si cum
te afli la o rascruce de drumuri, fara vedere in fata. Stii unde esti, poti sa
vezi ce ai in spate, stii de unde ai plecat si unde ai ajuns pana acum. Atat.
Ce urmeaza…tine de pasii pe care ii vei face in continuare.
In tot drumul asta, esti singur. Esti inconjurat de atatia
oameni, dar esti singur. Ai atatea locuri in care ai fost si in care te
regasesti, imbibate cu amintiri, dar nu ai un loc al tau, un loc in care poti
sa stai cu capul in maini si sa simti ca esti parte din acel loc.
Ai ajuns la un o anumita pagina a vietii tale. In momentul
asta, opreste-te si uita-te in jurul tau. Cati oameni vezi? O gramada. Uita-te
totusi cu atentie la ei, gandeste-te ce au insemnat ei in viata ta sau ce
inseamna, gandeste-te la cum ii vezi tu pe ei si incearca sa ii
individualizezi. Ai putea sa spui ca din ei toti, pentru unul ai baga mana in
foc ca iti este camarad de drum? Nu “ suflet-pereche ”, nu “ best friend “, om
pur si simplu…sa stii ca poti sa pornesti intr-o directie doar stiind ca omul
ala exista, ca drumul tau va fi mai usor de parcurs, ca indiferent de distanta
sau de momentele in care va vedeti , el reprezinta un avant pentru tine, un
punct de plecare sau o destinatie. Sa existe pur si simplu. Sa iti umple lumea
doar prin existenta lui. Sa lipseasca fizic si totusi sa ai impresia tot timpul
ca e langa tine si iti urmareste miscarile de peste umar.
Daca ai gasit acel om, bravo! Tine cu dintii de el si
considera-te privilegiat.
Daca nu, vino langa mine si continua sa cauti..asta daca mai
poti si daca esti suficient de incapatanat..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu