Si uite si o replica plina de inteles din Sex and The city
care mi-a atras atentia.
Intr-adevar, conceptul
de “ soulmates “ este discutat si difuzat si prins si exploatat si mancat pe
paine in majoritatea filmelor romantice si idiotice si atat de rupte de realitate
de care ne impiedicam cu totii oriunde ne-am duce. Filme fix degeaba. Din punctul
meu de vedere, mai bine ma strangi de gat decat sa ma duci cu forta la un film
de genul asta. Sau macar anunta-ma din timp sa-mi iau doza de insulina de
rigoare cu mine.
Langa filme, se adauga si preferatele mele legendele cretine
din popor cu fiinta supranaturala a nu-stiu-cui care a nu-stiu-ce a facut si
nu-stiu-cine s-a hotarat sa o desparta in doua si i-a aruncat draga jumatatea
in Honolulu si dom’le de atunci fiecare om e menit sa isi caute jumatatea,
pentru ca altfel moare incomplet. Si uite cum a mai iesit un mare fas si de
asta jumate din populatia Terrei moare de insomnie.
Partea proasta e ca majoritatea dintre noi chiar credem in
tampeniile astea si suntem absolut siguri ca undeva, acolo, in strafundurile
lumii, exista acel cineva care are lipit un maaare indicator pe cap pe care
scrie “ Aici suuuunt. Te-am asteptat de ceva vreme. Ai fost prea incapatanat sa
ma gasesti si n-ai stiut sa ceri si tu indicatii pe drum?”
Presupunem ca intr-adevar exista acel soulmate. Impresia
generala e ca este neaparat de sex opus, pentru ca altfel nu e ca in filme, nu?
Si daca, totusi, sufletele pereche nu
sunt menite sa fie de sex opus? Daca exista intr-adevar acel “soulmate”, dar conceptul
nu se pliaza deloc pe dragoste in felul ala?
In ceea ce ma priveste, nu iau neaparat acel “soulmate” ( in
cazul in care intr-adevar exista ) ca pe o persoana de sex opus. Sunt sigura
ca, in cazul in care este palpabil, un suflet pereche se refera la o persoana
langa care poti fi tu in cele mai tampite momente ale tale fara ca acesta sa
fuga mancand pamantul. Ma gandesc ca este vorba despre ceva care se presupune
ca te sprijina sa te ridici in momentul in care simti ca nu mai poti sau ca
este acea fatza prietenoasa care te asteapta acasa dupa ce ai avut o zi de
rahat, acel ceva care inca ramane langa tine si “ can truly handle you ” dupa
ce vede ce persoana oribila si mizerabila esti in realitate si chiar si dupa ce
iti versi amaraciunea pe cine nu trebuie. Acel ceva de care nu trebuie sa uiti
niciodata, pentru ca a fost langa tine cand ceilalti isi pierdusera deja
interesul si isi vedeau de treburile lor. Acel ceva care atunci cand te vede
suparat sau plangand, nu te intreaba “ de ce? “, iti spune atat de natural “
sunt aici “ si acel ceva care ti-ar duce dorul si ar observa primul daca pleci
si ar sti si unde sa te caute. Acel ceva care ar intelege perfect ca atitudinea
este un lucru mic dar care face o mare diferenta si care nu ar confunda-o cu
personalitatea ta. Acel ceva care ar
transforma greselile tale in amintiri placute petrecute impreuna si care si-ar
da seama ca viata este o oferta de moment si trebuie exploatata la maximum.
Acel ceva care in momentul in care iti spune “ Te iubesc “ este perfect
constient ca iti face o promisiune. O promisiune pe care trebuie sa o onoreze.
Si acel ceva care iti da senzatia de bine si de siguranta prin simpla lui
prezenta, prin simplul fapt ca stai pe un scaun si ii urmaresti miscarile si
stii ca e acolo si stii ca e al tau. Acel ceva de la care nu astepti rasfat si
cadouri, il vrei doar pe el.
Deci, da. Poate ca “ soulmate “ exista intr-adevar si poate
ca avem o conceptie gresita a ceea ce inseamna si poate ca privim si din
unghiuri total gresite. Pesimista din fire, nu sunt foarte convinsa de existenta
lui mai mult decat conceptual, dar trebuie sa recunosc, chiar si la mine,
cineva a existat. Cineva care nu a stiut ca daca vrea sa raman, trebuie sa
invete sa ma pastreze. Si ca imi va pasa intotdeauna, dar daca se hotaraste sa
ma dea la o parte, nu voi ezita sa plec.
